Ce nu s-a spus niciodată despre iPhone?

iPhone X sau iPhone Xs sunt cele două telefoane din ultimii doi ani în care Apple a folosit un brevet important pentru design. Celelalte companii, deocamdată, sunt în urmă.

Când Apple a introdus iPhone X, a pornit un trend de-a avea o crestătură în partea de sus a ecranului. Și, ei bine, 2018 a fost plin cu telefoane care au imitat acel design (deși nu Apple a fost prima companie care a venit cu ideea). Apoi, iPhone X a fost primul pe care compania a pus un ecran OLED. Iar pe telefoanele din ultimii doi ani vei observa că marginea e egală – sus, jos, stânga, dreapta.

De ce Apple a reușit să facă o margine subțire jos – sau, mai bine zis, un telefon fără „bărbie” – și alții nu?

Mi-am amintit de inovația Apple odată cu o imagine publicată de Xiaomi pe Twitter. În ea, e lăudat Mi 9 că are o margine la baza ecranului mai mică cu 40% față de cea de pe Mi 8. Ceea ce-i lăudabil, în timp ce majoritatea telefoanelor încă au o margine destul de pronunțată acolo. Aici intervine „secretul” din iPhone.

În 2014, a apărut informația conform căreia Apple are brevet pentru un ecran curbat – similar Samsung Edge. Cei mai mulți s-au gândit că un iPhone, în viitor, va oferi opțiuni ca un Samsung premium – o muchie cu tot felul de funcționalități. N-a fost cazul, încă, dar brevetul a fost folosit în iPhone X și iPhone Xs.

După cum vezi, au trecut trei ani de la descoperirea brevetului până când a fost folosit într-un telefon. Ce s-a întâmplat în iPhone X e că Apple a curbat ecranul OLED până a intrat sub ecran. Altfel spus, l-a îndoit, ca să obțină acea margine subțire pe care alte companii n-o au la baza telefonului (nici nu știu dacă vor s-o aibă).

iPhone X ecran OLED
Cam cum arată ecranul pe un iPhone X. Screenshot via Apple / YouTube

În prezent, cursa e pentru reducerea marginilor și eliminarea oricărui element care ar reduce din dimensiunea ecranului. De aceea Samsung Galaxy S10 va avea ecran perforat, iar în 2018 au fost numeroase telefoane cu crestătură.

Ce e de reținut din acest caz e că, da, uneori iPhone e un telefon destul de banal, fără artificii ca majoritatea concurenților. Totuși, sunt astfel de elemente mărunte care ne arată, de la an la an, cum lucrează Apple. Ca fapt divers, încă din 2017 are un brevet pentru un ecran curbat în care e integrat un Touch ID – altfel spus, un scanner de amprentă integrat în ecran și ecranul poate fi și curbat.

Odată cu Samsung Galaxy S10 va începe cu adevărat și sezonul lansărilor importante din 2019. Urmează un iPhone care trebuie să fie mai bun decât modelele precedente și cu ceva schimbări importante. Până atunci, e bine de știut că inovațiile semnificative nu vin peste noapte și, mai ales, nu vin de la an la an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat! NU poate fi plagiat!