Plumb (comentariu)

Plumb – de George Bacovia

Dormeau adânc sicriele de plumb,
Și flori de plumb și funerar veștmânt –
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig –
Stam singur lângă mort… și era frig…
Și-i atârnau aripile de plumb.

Poezia Plumb a apărut în fruntea volumului de debut cu acelaşi nume, din  1916, care a trecut aproape neobservat în epocă, mai ales pentru că România se pregătea să intre în primul război mondial.  Este considerata o capodopera a creaţiei bacoviene şi o culme a simbolismului românesc.

Titlul :  plumbul este un metal ale cărui trăsături specifice sugerează stări sufleteşti :

–         greutatea metalului sugerează apăsarea sufletească ;

–         cenuşiul sugerează monotonia ;

–         maleabilitatea metalului sugerează dezorientarea, labilitatea psihică ;

–         sonoritatea surdă a cuvântului (patru consoane şi o singură vocală)  simbolizează închiderea definitivă în spaţiul existenţial, fără nicio soluţie de ieşire.

Tema literară ilustrează condiţia poetului într-o societate superficială, care nu îi înţelege aspiraţiile.

În poezie exista un motiv esenţial: moartea, redat prin sicriu, mort, somn, dormeau adânc, cavou, coroane, era frig, era vântCelelalte motive – amorul, tristeţea, singurătatea, nevroza, plumbul – sunt secundare, dar ajută la reliefarea ideii esenţiale de alunecare inevitabilă spre moarte, spre  neant.

Lirismuleste subiectiv prin prezenţa mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric (pers. I a vb stam, am început, pers I a adj pos. amorul meu.

Discursul poeticeste conceput sub forma unui monolog tragic în care poetul exprima o stare sufleteasca disperata, lipsitade orice speranta.

Structura – poezia este alcatuită din 2 catrene, care corespund celor 2 planuri ale realităţii: unul exterior, alcatuit din cimitir, cavou, simboluri ale unei univers rece, ostil, care îl împinge pe poet la izolare şi disperare şi unul interior, sufletesc, sugerat de sentimentul de iubire care îi provoacă poetului disperare, nevroză, deprimare, dezolare.

                        Cuvântul-cheie al poeziei este plumb, care se repetă de şase ori (folosit obsesiv,  apare de trei ori, în fiecare strofă în rima versurilor 1 i 4 la cezura versului 2)

 şi are valoare de simbol,. În exprimarea sicriele de plumb sugerează nemiscare, încremenire; amorul de plumb sugerează o senzaţie de rece, de insensibil; si-i atârnau aripele de plumb sugerează căderea, imposibilitatea zborului şi a salvării.

Cuvântul cheie repetat astfel nu sugerează descompunerea materiei – element definitoriu pentru poezia bacoviană – ci împietrirea; presiunea fiind prea mare, poetul se pietrifică necondiţionat.

            Prima strofă defineste un univers rece, străin, în care poetul trăieste sentimentul singurătătii tragice. Acest spaţiu închis, sufocant, apăsător în care trăieşte poetul poate ilustra societatea, ca univers limitat, dar şi pustiul sufletesc.

Dormeau adânc sicriile de plumb,

Si flori de plumb si funerar vestmânt –

Stam singur în cavou… si era vânt…

Si scârtâiau coroanele de plumb.

            Spaima existenţială este amplificată de frecvenţa termenilor din câmpul semantic al morţii, precum şi de stridenţa vb scârţâiau.

Strofa a douadefineste realitatea interioară. Poetul invocă amorul, dar acesta doarme întors cu faţa spre apus, adică spre moarte. Aripile de plumb sugerează zborul în jos, căderea surdă şi grea, din care poetul nu se mai poate înalţa; căderea în moarte este inevitabilă, şi nici măcar iubirea invocată cu disperare nu reprezintă o şansa de salvare:

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, si-am început sa-l strig –

Stam singur lânga mort… si era frig…

Si-i atârnau aripile de plumb.

            Limbajul artistic

La toate nivelurile (lexical, fonetic, morfosintactic), poetul exteriorizează ideea de alunecare spre neant.

La nivel fonetic –  Frecventa consoanelor m, b, v, l, a diftongului au si a triftongului eau sugereaza foarte bine plânsetul, vaietul, ca ecou al atmosferei insuportabile.

La niv. morfologic – Verbele la imperfect (dormeaudormeastam) desemnează trecutul nedeterminat, o acţiune trecută dar neterminată, în continuă desfăurare încă, aşadar permanenţa stării de angoasă.

-Repetitia conjunctiei si amplifică atmosfera macabră: Si flori de plumb si funerar vestmânt – / …si era vânt… / Si scârtâiau coroanele… si-am început sa-l strig… si era frig… si-i atârnau aripile de plumb….

La nivel stilistic – Epitetele adâncîntorsfunerarsingur contribuie la realizarea unei nelinisti metafizice.

Mijloacele artistice de realizare cuprind, pe lângă simbol, metafore (fl de pl, aripi de pl) şi personificări “Dormeau adânc sicriile de plumb”.

Elemente de versificaţie : cele două catrene au versuri de câte zece silabe, ritmul este iambic, iar rima îmbrăţişată.

                        Poezia Plumb este o poezie simbolistă prin :

            – atmosfera deprimantă ;

– corespondenţa dintre cuvinte şi elemente din lumea minerală ;

  • prin muzicalitatea versurilor realizate cu ajutorul cezurei, prin rima cu sonoritate surdă, verbe la imperfect, verbe cu sonoritate stridentă : scârţâiau, strig ;

            – prin repetiţia obsedantă a cuvântului cheie ;

            – cromatica sugerată prin flori, coroane, plumb ;          

            – structura poeziei este armonioasă, prima strofă se repetă în afară de versul al doilea, astfel încât versul 1 este în relaţie cu versul 5, 3 cu 7, i 4 cu 8.

            – folosirea simbolului şi a sugestiei.        

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat! NU poate fi plagiat!